struguri din papadii

Strugurii din păpădii ,

atârnaţi  în viţa de viaţă vie ,

ţesută acrilic de fin ,

cu uşoare  boabe de puf- nimicităţile noastre-

în  călătoria  ameţitoare  de pe Pământ,

la ultima  adiere  işi   scutură  prima  haină,

cea  mai  ponosită ,dar  mai valoroasă  ,

de referinţă , în  trecere…

Struguri  de păpădii  ,copţi ,

sunt gata   să-şi  tragă  şi  ultimul  strop  de sevă ,

strălucind ,plini,îşi iau  zborul …

Urmele  uscate de timp,se mai văd în palma ta ,

vii,pe care noi urcăm în neştire,

fără  “să cădem”,fără să ne intre nouă

puful de păpădie în ochiul „  prea drept” .

A câta oară  îmi vor  fi  înflorite 

toate păpădiile  cusute de  tine plângând

în tipare de piele arămie?

Pentru a câta oară vom mai stoarce

mustul  păpădiilor întoarse din zborul lor?

R M 2013

 ImageImage

Advertisements
By ROXANA MARIA
Aside

Se-aud  viorile  cerului  meu  …

Le-ascult ,dincolo de griul  lumii,

cum se-arcuiesc  femei ,

cu paşi de petale strivite,

sub forma  arcuşului facut inimă.

 Cupe de miresme inflorite de venin,

pe fruntea celui mai înalt cer,

îşi găsesc  golul – cu  liniştea ,albul zbor ,

cu seninătatea  şi  puterea pietrei Hotar.

Viori  translucide cu  talii de viespe,

prinse-n hora  zborului  iminent

au  căzut  toate la pământ 

şi s-au transformat 

într-o  harpă  imensă,fără  suflet,

cu fine coarde,transparente şi ele,

ca să nu ştim nicicând  cânta bine ,

nicicând  să nu ne ştim acorda inimile

la sunetul  cerului,

nicicând să nu ne ştim armonia  finalului,

doar în Do Major…

când grav, când alegru,când stins,

când lumină orbitoare- deschidere .

 

Se-aud  viorile cerului  meu…

Ce sunet poate fi mai  frumos,decât cerul cântând ?

Hai, dă-mi mâna…c-un deget te prind…

acum iţi lipeşti urechea de sufletul meu-viori,

hei, nicicând nu vei mai găsi  calea spre dor…

R M 2013Image

By ROXANA MARIA
Aside

Alergând  cu  veşnicia

 

Timpul  este  intervalul dintre chemarea  Omului

şi  răspunsul  nostru…

Am spus mereu că nu-mi trebuie  un cronometru,

orologiile  sunt  invenţiile  clipelor,ce sar,

în stânga ,sau in dreapta …depinde.

Mi-am aşezat  ,în loc de braţe  ,aripi,

din  doi  fluturi,mari,albi,

azi ,din zăpadă,

mâine din  genele  tale  negre.

Când  îţi  alunecă  câte-o stea-lacrimă,

prea  grea  să  se ţină…

îmi  întâlneşte  pulberea-n cădere,

şi “ne prefacem”mereu ,

într-o altă stea mai mare,tot mai mare…prea mare…

Ai privit  aseară  cerul?

Ne-ai  văzut cum  strălucim în Unul?

Din  raza  ferestrei  mele deschise  ,

sclipirea mi-nundă  aşternutul de vise,

las  timpul să-şi ardă  toate lacrimile clipe,

iar din cenuşa lor,a ta,

să-mi  reclădesc eu  clopotele calde,

să mă  ascund  în ele

si-odată  cu   sunetul  lor – ecou

s-ajung pân’ la Tine .

                                                               R M 2013

By ROXANA MARIA
Aside

Alergând  cu  veşnicia

 

Timpul  este  intervalul dintre chemarea  Omului

şi  răspunsul  nostru…

Am spus mereu că nu-mi trebuie  un cronometru,

orologiile  sunt  invenţiile  clipelor,ce sar,

în stânga ,sau in dreapta …depinde.

Mi-am aşezat  ,în loc de braţe  ,aripi,

din  doi  fluturi,mari,albi,

azi ,din zăpadă,

mâine din  genele  tale  negre.

Când  îţi  alunecă  câte-o stea-lacrimă,

prea  grea  să  se ţină…

îmi  întâlneşte  pulberea-n cădere,

şi “ne prefacem”mereu ,

într-o altă stea mai mare,tot mai mare…prea mare…

Ai privit  aseară  cerul?

Ne-ai  văzut cum  strălucim în Unul?

Din  raza  ferestrei  mele deschise  ,

sclipirea mi-nundă  aşternutul de vise,

las  timpul să-şi ardă  toate lacrimile clipe,

iar din cenuşa lor,a ta,

să-mi  reclădesc eu  clopotele calde,

să mă  ascund  în ele

si-odată  cu   sunetul  lor – ecou

s-ajung pân’ la Tine .

                                                               R M 2013Image

By ROXANA MARIA
Aside

Sfârsitul  nu-i  aici…

 

Poem  scris  cândva…

în doi pe doi  ,cavou  carnal,

bătut  în  slove – unghii .

  Deschide -mi  toate ferestrele  aerului,

   cele  spre  răsărit  să  fie…mai ales…

Cu  arderea  ta  ,  mă   sufoc ,deschide-mi.

Lasă-ţi  gândurile ,temeri,să se-adune  mănunchi,

înalţă-le  apoi , într-o cunună,cu  spini  cu tot

şi nu-ţi  şterge  si  ultima ,cea mai de preţ  virtute…

Respiră-ţi  Moartea , din  izvorul 

ce  îţi  va   şterge  ochii,

adulmec-o  şi  lasă-i  cursul  …

ea -ţi   va zâmbi  de  după  flori  şi  piele  de femeie,

si-ţi  va întinde  oase  moi

cu  cartilaje  fine.

Cu sânii îţi  va rupe  gura,

iar  negrul din lumina ei

îţi este  mântuirea .

În  încleştări  îţi vei chema  oprobriu

ce  îţi  va  scoate  ochii,

orbecăind  nu vei  găsi  ,doar  vei simţi ,

iubire.

Înalţă-ţi  mâinile  spre  cer

şi-agaţă-ţi  Fericirea.

E  scrisă-n nori  şi-n  ploi  ce  cern

iubirile  Eterne….

 

                                                       R M 2013Image

By ROXANA MARIA
Aside

Numărătoarea  inversă

 

Ochiul  pamântului  mi-a înghiţit  fiinţa ,

toate  gândurile  ,eul…

mi-a  lăsat  doar  un tu,zare,

de  neatins.

Mi-am  încolătăcit  ce mi-a  mai rămas  din  trup,

în jurul  unui spin  uriaş,

ce-mi  goleşte  inima  de sânge

şi-o  întinde pe cer 

să  vadă  cât  e de  frumoasă, lună ,lividă…

Cu  ploile  unghiilor  tale,

înfipte,scrijelind  iar  şi  iar

carnea  nestăvilită,

să modelezi  furtuni  de soare ,

care  să   ardă  buzele  începutului  de  om .

Pecetea  drumului  vieţii –poveste,

mi-a  adus-o  vântul 

si mi-a  aşezat-o  la  picioare,

să  îngenunchez  citind-o

şi  să  o  urmez  zburând ,

deodată  cu  el …

a trecut  deja,fior…

În faţa  ochilor  mi se desface ultima  lume,

a iubirii.

Numărătoarea  inversă se  apropie de final,

rozalbul  cu  spinul  amar ,mi-ntinde  iar  mâna… 

                                                                                     R M  2013ImageImage

By ROXANA MARIA
Aside

Desculţă  ,cu sufletu-n  palmă

şi  cu  harta  gândurilor  lumii

făcută  rochiţă  de  premieră,

joc  în   propria-mi   piesă  de teatru  ,

eu  regizor  ,actor,  scena – pământ,vis  fără  cortină…

Viaţă  la indigou  cu  cerul  de  primăvară ,

ploi  năvalince  ,nebune,

soare- erou, nori cu bărbi  de  gheaţă  ,

batiste  de lacrimi  inceţoşate,

iubire  si  dans  .

Ai  simţit  vreodată  braţe ,mari ,grele

care te-mbrăţişează  şi-apoi  te  prefac  cenuşă?

Ai  urme  calde  de  întoarcere…

Făra  dubii  şi  zâmbete  incubate ,

paşii , cei  desculţi  de  obscuritate,

vin  din altă  lume,

siguri  ,cadenţaţi,să-şi  termine  rolul,zborul,

să-şi  reaşeze  stelele  căzute,cu lovituri  de roib-jăratec  –

mi-aşezi  picăturile de ploaie  pe frunte

şi mi-acoperi gura  cu  strigătul  meu  –  ecou .

Lumi şi paşi  gonesc,

intercity – dorinţa  n-are oprire,

decât vise albastre,

devenite mai apoi albe-n Purgatoriu .

Se-aud  bătăile  din palme –aripi

ale  publicului  trezit  pe final de piesă ancestrală…

zburăm  împreună ,aripi,fluturi,scene,gânduri ,cortine,pahare,nori…

gol…

Nou…

un  măr  in  doi  rodeşte . 

R M  2013Image

By ROXANA MARIA