in singuratate

Uneori singurătatea mă copleşeşte…iartă-mă,

nu  mă voi  semna curând…

mă bucur  des ,ca un copil ,

din această  cauză  greşesc…sau poate nu .

Asemeni unui copil care nu ştie

să  se  ascundă bine,

îmi rămâne un colţ de aripă

întotdeauna pe-afară,

ce mi-e tăiată  franjuri şi culmea…

din ea nu curge niciodată sânge- ci  miere.

Grăbiţi ,străjerii mei  de nădejde,

nu… nu  trandafirii cei  roşii de pe alei,

vor vrea să-mi  lingă  rănile ,

să mă  vindece,

ca să-mi ucidă mai apoi zborul.

M-am învăluit  cu iluziile depărtărilor  albastre,

până  am  ameţit…

acum nu-ţi rămâne ,decât să mă  dezlegi

şi să-mi  dai drumul,

copil.

Advertisements
By ROXANA MARIA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s